Postul

Cuvinte duhovnicești Ianuarie 20, 2013

Iată suntem în Postul Naşterii Domnului, perioada de pregătire SUFLETEASCĂ şi TRUPEASCĂ pentru marea sărbătoare. Postul este considerat uşor şi sigur acel uşor se referă la mâncare pentru că postul în general este strict asociat cu MÂNCAREA. Postul nu e aproape niciodată uşor, ci plin de ispite şi încercări, iar noi uităm de suflet mult prea uşor şi nu doar în post ci în general ne preocupăm majoritar de trup şi cele necesare lui.

 

Toată lumea se gândeşte cum şi ce o să mănânce în post, când e dezlegare... asta sigur în cazul în care se va posti tot, dacă nu, când şi cât se va posti. Începe de acum nebunia produselor aşa-zise de post: salam, cârnaţi, brânză, lapte, pateu. Postim (cu mâncarea) dar nu vrem să renunţăm la gustul cărnii sau al brânzei şi atunci ne amăgim cu surogate şi tot sătui vrem să fim.
Postul trebuie să fie o renunţare, o jertfă şi prin mâncarea puţină şi de post ne forţăm trupul să fie ascultător sufletului că prin aceasta să putem să postim şi sufleteşte, căci dacă trupul e inbuibat şi i se da ce doreşte atunci nu mai e post. Ca să nu mai spun că postim sau nu, dacă e dezlegare... toţi mâncăm peşte ca „se mănâncă peste”.
Nu trebuie să uităm că omul este o fiinţă bihotomica, are trup şi suflet. Postul implica rugăciune mai multă, iertare, milostenie, dragoste şi renunţare tot ceea ce ne robeşte şi la tot ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu. Sigur în această perioadă mai mult decât altele ne dorim să fim curaţi înaintea lui Dumnezeu şi astfel ne vom spovedi, iar apoi cu Frică de Dumnezeu, Credinţa şi Dragoste ne vom apropia de Sf. Potir, şi ne vom uni cu Hristos în Sf. Euharistie.
Ar fi multe de spus, dar eu am vrut să aştern aici doar câteva gânduri care sper să ajungă măcar la sufletul unora din cei ce citesc. Nu vă doresc post uşor, ci post binecuvântat şi plin de folos duhovnicesc.